Aşa… Ziceam anul trecut că încerc „hrana solidă, silabe, paşi…”
‘Ete că am doi dinţişori, jos, cu care mănânc „solidele”. Pâinea mă dă gata.
O miros de la…o cameră distanţă, când e desfăcută.
Şi alerg într-un suflet, să nu scap ocazia.
Orice aş fi mâncat înainte, pot sta cu „ai mei” la masă, şi-i „ajut” să termine mâncarea.
Aproape orice mănânc. Şi cam oricât. Chiar dacă tocmai mă „ridicasem de la masă”.
Despre silabe, tot la „ma-ma” şi „ta-ta” sunt. În schimb, am început să ţip. Da′ ştii cum ??!!
„- Vecineee, nu te supăra pe mine, tata a început, el mă învaţă!!!” Iar despre paşi…
…de paşi să vă spun. Fac ~1000 paşi pe zi, poate mai mulţi, poate mai puţini…
Îmi place de mor, „dau cu pasul” până pic lată de oboseală.
Şi dansez. Cum aud muzică, sunt cu mâinile sus, arunc picioarele încolo şi încolo, le ridic, mă învârt…şi ţiiiip… Asta ştiu, asta fac.
„Ce este, este. Ce nu este, nu este. Asta este.” Proverb bulgăresctătă
Angajată definitiv în cursa „Un zâmbet mic pentru o bucurie mare”
Mic, mic, dar continuu. Cică râd într-una, zâmbesc la toată lumea. Şi ce, nu-i bine?